Cu două zile înainte de nuntă, stăteam desculță în bucătăria de catering a unei frumoase proprietăți din Carolina de Nord, încă purtând rochia albă de la cina de repetiție, și l-am auzit pe bărbatul cu care trebuia să mă căsătoresc explicând de ce m-a ales.

am valoare.

“Cred că da,” am spus.

După ce am încheiat apelul, am stat lângă fereastra bucătăriei, bând cafea în timp ce ploaia transforma orizontul lui Charlotte în argintiu.

Fusesem la trei întâlniri în acel an.

Niciuna nu a devenit serioasă.

Asta nu mă mai speria.

Poate într-o zi cineva va sta în fața mea la această masă.

Poate că nimeni nu ar face-o.

Oricum ar fi, nu aș mai confunda niciodată a fi necesar cu a fi iubit.

Nu aș permite niciodată fricii cuiva de a-mi pierde utilitatea să