Cu două zile înainte de nuntă, stăteam desculță în bucătăria de catering a unei frumoase proprietăți din Carolina de Nord, încă purtând rochia albă de la cina de repetiție, și l-am auzit pe bărbatul cu care trebuia să mă căsătoresc explicând de ce m-a ales.

mă convingă că ar trebui să mă tem să-i pierd.

Ryan credea că treizeci și șapte înseamnă că opțiunile mele se terminau.

S-a înșelat.

Treizeci și șapte a fost anul în care am început în sfârșit să aleg pentru mine.

Iar nunta de la care am plecat nu a marcat ziua în care viața mea s-a prăbușit.

A devenit prima zi în care viața mea a aparținut în întregime mie.