fața.
“Și?”
I-am luat mâna.
“Se pare că am o cutie întreagă cu scrisori de ziua de naștere de citit.”
Umerii i s-au relaxat.
Apoi m-am uitat la el.
“Ar fi trebuit să-mi spui.”
“Știu.”
“Ar fi trebuit să-mi spui despre Eleanor acum treizeci de ani.”
“Știu.”
“Ar fi trebuit să-mi spui că ți-a fost frică de memoria ta.”
S-a uitat în altă parte.
Acea parte era și în scrisoare.
Cu șase săptămâni înainte, tata avusese o scurtă pierdere de memorie și intrase în panică.
Medicii nu găsiseră nimic definitiv,
