peste bocancii mei, în timp ce briza de coastă mișca mușchi spaniol în stejarii noștri vii.
Maya s-a sprijinit pe umărul meu, ținând o fotografie înrămată cu mama ei zâmbind pe plajă. “Tati, crezi că mama știe cât de fericiți suntem acum?”
“Ea știe, draga mea,” am răspuns, înfășurându-mi brațul în jurul ei și trăgând-o aproape de frigul serii. “Știe că suntem în siguranță, știe că suntem iubiți și știe că în sfârșit suntem acasă.”
Valurile oceanului își continuau vuietul constant și atemporal dincolo de dune, o amintire că curajul