meu de mână cu ambele mâini, tratând-o cu reverența rezervată unui steag pliat. A fixat-o deasupra scaunelor noastre.
“Tati,” a șoptit Maya, trăgându-mă de braț în timp ce mă așezam. Scaunul moale a ușurat presiunea pe membrul meu rezidual. “Chiar rămânem aici? În scaunele mari?”
“Da, draga mea,” am spus, sărutând-o pe vârful capului. “Rămânem chiar aici. Exact cum am plănuit când ți-ai pus monedele strălucitoare în fondul de plajă al mamei deasupra frigiderului vechi.”
Maya a zâmbit, o expresie pură și radiantă care i-a alungat cearcănele de sub ochi.