ce poartă să folosească.”
Am mers spre ușa de la intrare așteptându-mă să găsesc un adolescent care purta o pungă cadou cu iarbă lipită de pantofi.
În schimb, veranda era goală.
O cutie mică, maro, stătea singură pe preșul de bun venit.
Nu era nicio poștă, nicio etichetă de expediere și nicio adresă de retur.
Doar patru cuvinte scrise în partea de sus cu marker negru.
“La mulți ani, fraților.”
Tot corpul mi s-a răcit.
“Cine e?” a strigat Watson din bucătărie.
“Nimeni.”
Am luat cutia.
Se simțea ușor, deși
