abia schimbam vorbe.
Ne-am întâlnit pe hol ca niște străini, iar eu lăsam 250 de dolari pe masa din bucătărie în fiecare lună.
Uneori observam că mă privea, dar nu vorbea niciodată.
La cinci ani după ce a început să colecteze chiria, tata a murit de cancer.
Adesea mi-am imaginat ușurarea de a avea casa doar pentru mine. Totuși, după înmormântarea lui, am rămas pe hol privind cizmele lui de lucru de lângă ușă, incapabilă să le mișc.
Abia vorbisem în ultima săptămână a lui. Ultima noastră conversație a fost
