Adresa se potrivea.
“Ce făceai aici, tată?” Am șoptit.
Am înconjurat clădirea, căutând indicii. Nu era niciun semn, niciun vehicul parcat și nimic vizibil prin geamuri.
Părea abandonat, cu excepția unui covor curat de bun venit lângă intrare.
Am introdus cheia. S-a întors ușor.
Am ezitat, temându-mă că aș putea descoperi ceva despre tata ce aș prefera să nu știu niciodată.
Apoi am deschis ușa, am aprins luminile și am pășit înăuntru.
Am încremenit, încercând să înțeleg ce se afla în fața mea.
Panouri acustice întunecate acopereau pereții. Un birou
