să-ți ceri scuze.”
De obicei, tata mă îmbrățișa înainte să plece.
După-amiaza aceea, nu a făcut-o.
În următoarele trei zile, nu m-am putut opri din a mă gândi la tot ce spusese.
Documente certificate.
Dosare de adopție.
Ajutor juridic.
Un test.
Și mai presus de toate, felul în care tot se uita spre casă înainte să-mi răspundă la întrebări.
Apoi mi-a sunat telefonul.
“Este acesta Grant Mercer?”
“Da.”
“Sun de la spital. Raymond Mercer te-a trecut ca contact de urgență.”
M-am ridicat atât de repede încât scaunul mi s-a
