de puțin ar fi avut, mereu găsea o cale să-mi dea mai mult.
Când am mers la facultate, el și-a vândut în liniște motocicleta ca să ajute cu taxele de școlarizare.
Când eram copil și aveam nevoie de pantofi decenți pentru școală, el vindea singurul costum bun pe care îl avea.
Nu mi-a spus niciodată niciuna dintre aceste povești.
Alți rude au făcut-o.
Asta era tata.
S-a sacrificat în tăcere și s-a comportat de parcă nu l-ar fi costat nimic.
Așa că, atunci când a stat în bucătăria mea cu
