să merg încet spre ușile glisante de sticlă ale supermarketului.
“Mamă! Întoarce-te aici chiar acum!” Stephanie a țipat în spatele meu. “Nu mi-am adus geanta sau cărțile de cărți!”
Am continuat să merg, ignorând privirile din jur.
“Avem oaspeți critici care sosesc la casă peste două ore pentru cină!” a țipat ea.
Ușile automate s-au deschis, lăsând să pătrundă aerul rece de afară.
“Dacă ieși pe ușa aia chiar acum, să nu te mai obosești niciodată să te întorci la mine acasă!” a strigat Stephanie.
M-am oprit doar o fracțiune