curgeau liber pe obraji. Pentru prima dată, au fost lacrimi de eliberare, nu de disperare.
Elena era liberă de durere, camere de spital și boli. Ea făcea parte din mare, vânt și lumina soarelui pe fețele noastre.
Am rămas lângă apă, privind valurile cum ritmul lor alunga ani de durere.
Când ne-am trezit, Thomas și Sarah au așteptat pe scările de pe faleză. Thomas mi-a întins o mână să mă sprijine în nisip.
“Daniel este și el împăcat, Marcus,” spuse Thomas încet, ochii lui căprui plini de înțelegere. “Astăzi le-ai