curte.
Mașina mamei mele era parcată lângă bordură.
Watson a întins mâna după mine.
“Lasă-mă să intru primul.”
“Nu,” am spus. “Vii cu mine.”
Am urcat împreună treptele de pe verandă.
Un tânăr înalt stătea lângă balustradă, părând că nu știe dacă să bată la ușă sau să dispară.
“Îmi pare rău,” a spus el. “Am lăsat cutia și am plecat. Dar i-am auzit râzând în spate și nu am putut pleca.”
Știam cine era înainte să mai spună un cuvânt.
“Rowan.”
Ochii i s-au umplut.
“Nu știu cum ar
