am protejat pe cineva prea bine.”
M-am uitat spre grădină.
“Ai reparat-o înainte să rămâi fără timp.”
A dat din cap.
A fost suficient.
Astăzi, tata se simte mai bine.
Mai încet.
Mai atent.
Dar tot aici.
Acum mă sună în fiecare săptămână.
Nu pentru că ar avea nevoie de ceva.
Doar pentru că vrea să vorbească.
Și în fiecare an, de ziua mea, deschid din nou scrisorile lui Eleanor.
Le țin lângă dosarul certificat de adopție, rezultatele ADN și dosarul original al tatălui.
Cei 1.000 de dolari
