erau mari.
“Mamă?”
Totul în mine s-a înmuiat.
Am traversat camera și m-am așezat în genunchi în fața lui.
Coroana lui de hârtie stătea strâmbă pe cap, cu glazură de ciocolată în colțul gurii.
“Hei, sărbătoritule.”
A studiat uniforma mea, apoi a atins cu grijă una dintre panglici.
“Te duci la muncă?”
“Da.”
Fața i s-a întristat.
“Dar ai promis.”
“Știu.”
Camera din spatele nostru a rămas tăcută.
Am băgat mâna în buzunarul hainei.
“Am promis și că voi fi în primul rând.”
Noah a privit fix.
“Și?”
“Deci,
